Timp pentru parcurgerea articolului: 3 minute

csr indicatori brand

Daca e sa definim simplificat, CSR (sau Corporate Social Responsability) inseamna implicarea companiilor in imbunatatirea calitatii vietii comunitatii din care fac parte. 

Fie ca vorbim despre investitii pentru accesul si imbunatatirea serviciilor medicale sau de educatie, fie ca vorbim de reducerea risipei alimentare sau a poluarii, CSR inseamna “puterea companiilor de a face bine, pusa in aplicare”.

Dar oare ce parere au consumatorii din Romania despre aceste initiative ale companiilor?

iSense Solutions a realizat un studiu de perceptie, in mediul urban, pe 506 respondenti. 

In opinia romanilor din mediul urban, companiile fac activitati de CSR in principal pentru:

  • A-si imbunatati imaginea de brand: 91%
  • Pentru a se promova: 90%
  • Pentru a se apropia mai mult de consumatori: 79%
  • Pentru a castiga fonduri de la stat: 75%
  • Pentru a ajuta societatea si mediul inconjurator: 72%
  • Pentru a informa si educa publicul: 70%

Observam ca, in perceptia consumatorilor din mediul urban din Romania, inaintea obiectivelor axate pe ajutarea comunitatii si a mediului, stau obiective axate pe companie (castig de imagine, promovare).

Putem interpreta aceste cifre din doua perspective:

  1. Fie consumatorul priveste circumspect actiunile de CSR ale companiilor
  2. Fie putem spune ca este firesc ca o companie, pe langa lucrurile bune pe care le face, sa urmareasca si castig de imagine si notorietate.

Avand in vedere ca, in perceptia consumatorului, procentele sunt mari atat pentru scopurile de promovare/castig de imagine cat si pentru scopurile de ajutare/educare a comunitatii, cred ca putem spune ca romanii inteleg ca o companie poate sa isi urmareasca propriul scop de promovare dar, in paralel, sa faca si lucruri de bine pentru cei din jur. 

Si daca tot recunoastem ca CSR-ul aduce beneficii de imagine companiilor, ne-am intrebat si care pot fi aceste beneficii. 

Ce am facut: 

Am analizat mai multe comunicari de CSR (vezi mai jos detaliile) si i-am intrebat pe consumatori ce parere au despre brandurile care au facut lucrurile respective, inainte de a le arata comunicarea/reclama si dupa ce le-a fost aratata (adica dupa ce au aflat cum s-a implicat brandul in activitati de CSR). Am urmarit mai multi indicatori de brand, printre care: brand pe care l-as recomanda, brand care ma face sa ma simt bine, pentru oameni ca mine, brand cu reputatie buna, de incredere, inovator, modern, transmite emotie pozitiva s.a.

Ce am aflat: 

  1. Comunicarea in zona de CSR creste indicatorul de brand inovator. Cresterea pe indicatorul “brand inovator” s-a vazut in comunicarea fiecarui brand, aceasta crescand in medie cu 12% pentru comunicarile testate.

Initial mi s-a parut suprinzator, ulterior mi s-a parut totusi este un lucru firesc. Sunt putine branduri care sa comunice in zona de CSR sau comunicarea in zona aceasta este mai putin vizibila si, asadar, acesta este un teritoriu inca neexplorat in comunicare. De aceea, un brand care se remarca in zona de CSR, este privit ca avand o abordare noua, “de a face bine”, mai putin vazuta de consumatori la alte branduri.

  1. Comunicarea in zona de CSR creste emotia pozitiva fata de brand si imbunatateste experienta consumatorului. Indicatorul “brand care transmite emotie pozitiva” creste in medie cu 18% iar indicatorul “brand care ma face sa ma simt bine” creste cu 12%. 

Este firesc sa te simti bine atunci cand cumperi produsele unui brand care stii ca face lucruri bune pentru societate si mediu. De aceea, cred ca putem spune si ca CSR-ul va deveni, in viitorul apropiat, o parte importanta din “customer experience”.

Spor la facut bine!

Detalii despre studiu: 506 interviuri, reprezentativ pentru mediul urban din Romania 18 ani+, grad de eroare +/- 4.4% la un nivel de incredere de 95%, date culese online, oct. 2019, realizat de iSense Solutions

Comunicari CSR testate:

  • Dorna – Strigat de viata
  • Bergenbier – Acoperim Romania cu brazi
  • Mega Image – Gusturi romanesti de la gospodari
  • Auchan – Romania neimblanzita
  • Kaufland – Olimpiadele K